Postări

Se afișează postări din august, 2011

Surprize

Imagine
În acest week-end a fost ziua celui fară de care n-aş putea trăi (cu greutate, nu? :-p). Ei bine aşteptam cu nerăbdare această zi, mai ales că am planuit de vreo şase luni ce să-i cumpăr. Şi nu numai că am plănuit, dar am şi strâns bani :-D. Fiind o persoană pasionată de tehnologie, care stă ore în şir pe forumuri că să citească review-uri şi comparaţii între produse, evident că este şi un cumpărător înfocat. Cum prinde ocazia cum mai achiziţionează câte ceva care se bagă în priză :-). Acestea fiind doar o mică descriere a pasiunii pentru fire şi prize ;-). Şi nu numai că este pasionat de prize, este pasionat şi de jocurile pe calculator, console etc. Acum nu vreau să vă faceţi o impresie greşită, are şi multe alte pasiuni şi nici nu-şi petrece 90% din timpul său în faţa unui joc, dar ştiţi cum, e mai bine să aibă astfel de pasiuni decât altele :-p. Conform descrierii de mai sus, atunci când bugetele familiei sunt de austeritate, ce poate fi mai frumos decât să-i cumperi persoanei

Decizii, decizii, decizii

Imagine
Cu cât înaintezi în vârstă am impresia că deciziile pe care trebuie să le ei sunt din ce în ce mai dificile. Pui in balanţă mult mai multe lucruri decât la vârsta maginifică de 20 de ani. Nu te mai poţi arunca cu capul înainte zicând "Ce-o fi, o fi!".  Parcă şi deciziile sunt de altă natură şi nu le poţi lua de una singură. Evident e bine că Jumatatea Mea este lângă mine şi mă poate ajuta în deciziile grele, dar tot greu este şi tot te răsuceşti de pe o parte pe alta toată noaptea, dacă e ok sau nu, să accepţi să faci voluntar o poziţie regională pe langă job-ul de zi cu zi. Şi credeţi-mă că nu este o decizie uşoară (mai ales pentru că este voluntară ). Pe lângă decizia în sine, care evident că şeful ţi-o pune pe tavă ca o oportunitate nemaîntâlnită şi excepţională, trebuie să intri şi în jocul politic. Şi credeţi-mă că nu e uşor să faci politică. Am început să-mi dau seama că nu e uşor să fii politician! (e greu de crezut :-p). Ei bine mai sunt şi genul care nu

Fetele cochetele

Imagine
Uneori mă întreb de ce noi femeile facem atâtea compromisuri când vine vorba de modul în care arătăm.  Când eram mai prin liceu eram convinsă că o facem pentru băieţi. Cu cât erai mai slabă, mai draguţă, cu cât purtai un decolteu mai mare şi veneai cu umerii goi, cu cât aveai picioare lungi şi fuste scurte cu atât baieţii din clasa a12a te aclamau şi se uitau după tine pe culoarele comuniste pe care defilai în pauză. Ţineai cure, te dădeai cu toate cremele pământului făcute de bunica ca să-ţi dispară coşurile, te vopseai pe ascuns să nu te prindă tata, iar geanta/ghiozdanul tău era plină/plin cu farduri şi creme demachiante, pentru că evident nu te puteai machia acasă şi nici nu puteai veni machiată la tata acasă, aşa că te machiai şi demachiai în lift, pe stradă, în tramvai. Hai că vă sună cunoscut :-).  Iar când un baiat drăguţ pe care îl plăceai îţi propunea să mergeţi împreună la balul bobocilor nu mai ştiai cum să-i convingi pe părinţi, mai ales pe tata, să te lase până m

O petrecere reuşită :-)

Imagine
În două săptămâni alţi doi prieteni din grupul nostru se căsătoresc, Oana si Cosmin. Şi pentru că se poarta şi pe la noi, s-au organizat petreceri de burlaci şi burlăciţe. Evident că separat :-)) Baieţii au hotarat să plece în armată, ca tot nu e obligatorie ;-). Ce s-a întâmplat acolo stays acolo. Pentru că prietena mea dragă, Oana, a avut nişte domnişoare de onoare foarte demne de această poziţie, n-au organizat nimic. Drept urmare m-am oferit să-i organizăm şi ei o petrecere cel puţin la fel de funny, distractivă cum am avut şi noi restul fetelor. O sa mă laud un pic, dar chiar a ieştit foarte bine. Deşi am facut in Bucureşti, ca să vină şi cele 2 mămici to come, a ieşit aşa cum trebuie să iasă o petrecere numai de fete. Nu vă faceţi iluzii ca n-am avut stripări :-).  În primul rând i-am făcut supriză, ei i-am spus că petrecerea este sâmbătă, iar noi ne-am dus vineri peste ea acasă. Împreună cu Raluca am făcut o diversiune. Cert este că nimic nu se compară cu

Hungaroring

Imagine
Am fost saptămâna trecută la cursa de Formula 1 de la Hungaroring!  Cum am ajuns acolo? Foarte simplu, mutinaţionala cunoscută la care lucrez de ceva ani a oferit la 3 dintre noi un mic bonus, pentru o activitate excepţională în prima jumatate a anului :-D, un weekend în 2 la Budapesta şi bilete la cursa de la Hungaroring. Frumos, nu? Aşa aş zice şi eu, dar...despre asta vorbim altă dată :-) Mi-aş începe impresiile din această mini-vacanţă cu cateva cuvinte despe Budapesta. Un oraş curat, frumos, îngrijit, iar locuitorii mult mai civilizaţi ca ai noştri. Comunismul la ei n-a distrus aşa de multe ca la noi şi cred ca sistemul de educatie a fost mult mai bine pus la punct... Dacă ajungeţi la Budapesta vă recomand cu încredere ficat de gâscă sau raţă, este ceva extraordinar de gustos; pregătit în sos de vin şi tras la tigaie cu măr sau portocală ... hmmm ... delicios! Intr-adevăr un pic piperat la preţ, dar o dată trebuie încercat. Duminică la 10.30 am plecat spre c

Am făcut şi eu un blog

De ceva timp mă tot gandesc să-mi fac un blog. Întrebările cu răspuns necunoscut sunt "oare am talent la scris", "oare am despre ce să scriu", "oare va citi cineva". M-am tot gândit şi mi-am dat răspunsuri multiple. Niciunul nu a fost convingător :) Cert este că azi am creat pagina de blog cu titlul generic "Just Me". M-am gândit ca aici voi scrie lucruri despre trăirile, experienţele mele, voi scrie despre oameni şi viata corporatistă pe care o duc :). Si mai contează dacă va citi cineva? Nu, contează să mă pot exprima liber, să-mi pot exprima frustrările, să-mi pot exprima bucuriile, să-mi pot exprima pasiunile, să pot vorbi liber, fară ca cineva să judece :) Aşadar, îmi urez singură: "Bun venit!" şi "Spor la scris!"