Just Me

Azi este ziua mamei! Împlinește frumoasa vârstă de 60 de ani! O vârstă rotundă, o vârstă înțeleaptă, o vârstă la care trăirile vieții sunt cu totul și cu totul deosebite. O vârstă care așterne pe fața mamei mele o strălucire deosebită!   E la fel de frumoasă, la fel de strălucitoare și la fel de cochetă. E mare minune să ajungi la această vârstă să poți zâmbi și să poți transmite copiilor tăi aceeași candoare de altă dată. Numai părinții îți mai pot transmite astfel de trăiri, când te duci la ei să te simți ca la 15 ani.   Îmi doresc să fie sănătoasă, să rămână la fel de tânără, de deschisă, de cochetă, la fel de puternică, înțeleaptă, frumoasă, iubitoare, tandră, să zâmbească cât mai des posibil şi să se bucure de vârsta frumoasă pe care o are!    Așadar: te iubesc, mama!

Ziua mea preferată din aceste multe zile cu mâncare este chiar Ajunul. De când eram mică ne strângeam cu tot familionul în jurul bradului cântam colinde...e hai nu chiar :-))))), doar deschideam cadouri şi mâncam. Dar îmi place toată atmosfera din acea seară, ne îmbrăcăm frumos, pe fundal se aud colinde, bradul licăreşte, facem poze, deschidem cadouri şi binenteles gustăm din cele făcute de mama. Dar mai mult decât atât îmi place atmosfera pozitivă şi relaxantă. Orice probleme ai avea pentru câteva ore le uiţi şi te bucuri ca un copil mic la deschiderea cadourilor :-).   Asta s-a întâmplat şi anul acesta, doar că a fost la noi acasă, cu tot familionul, cu pregătiri intense inclusiv un curcan la cuptor făcut de soţul meu ;-). Câteva poze să intraţi în atmosferă:  Aşadar, relaxaţi-vă şi lăsaţi-vă duşi de val!!!!

 În primul rând cozonacii au ieşit! În al doilea rând sunt şi gustoşi :-)  Aşadar, sunt mândră de mine!

Așa cum spun și versurile din reclama celebră, sărbătorile vin. Anul acesta n-am simțit așa de mult, ca în anii trecuți,  febra sărbătorilor. A trecut anul atât de repede încât dacă mă întrebai în ce an suntem ezitam să spun 2011, mai de grabă spuneam că suntem în martie 2010. Mă tot gândeam și tot încercam să-mi dau seama ce să fac să intru în spiritul sărbătorilor. Și cum nu mă puteam transforma în Moș Crăciun sau poate într-un spiriduș și să fac cât mai multe cadouri, am zis să fac ceva tipic de Crăciun. Cum sarmale, piftie, friptură fac părinții, caltaboș, tobă, lebăr face sibianul din piață, iar vinul tataie, nu-mi rămâneau foarte multe opțiuni așa că am decis să fac cozonaci. Da, ați citit bine, co-zo-naci. Eu! Eu care n-am făcut în viața mea o prăjitură, eu care în bucătăria din dotare sunt ajutor de bucătar :-). Ei bine am început cu începutul, search pe goagăl "reţetă cozonaci cu nucă și cacao", găsit rețetă, cumpărat ingrediente, iar pe 23 decembrie, orele

Ieri a trebuit să ajung din nou la minunatul ghișeu de taxe și impozite din Chitila și mi-am adus aminte de diferența de abordare.   Până nu de mult aveam buletin de București și aparțineam de sector 1. Când trebuia să plătesc taxe sau să-mi iau o hârtie era un calvar, niciodată nu completai cum trebuie formularele, niciodată nu aveai toate actele și stăteai și la o coadă infernală ca să afli că trebuie să mai stai o dată. După ce mi-am făcut buletin de "țară" am fost nevoită să fac câteva vizite la biroul de taxe și impozite al orașului Chitila. M-am înarmat cu nervi de oţel și cu multă răbdare și calm. Nici aici nu completasem tot, nu scria ce acte ai nevoie, dar supriza a apărut exact când mă așteptam mai puțin. Tot personalul înarmat cu bunăvoință, politețe și foarte mult zâmbet. Am rămas șocată, nu știau cum să te mai ajute și cum să te mai sfătuiască ca data viitoare să vii cu tot ce trebuie, mai aveau puțin și-ți dădeau și numărul de mobil să le suni dacă ai nelămur

Tocmai am aflat că am fost un pic "terfelită" de un "jurmalist" pentru participarea mea într-un juriu, unde am cântărit campanii online din mediul românesc. Surprinzător n-am luat-o personal, cum am obiceiul, dar m-a deranjat că n-a făcut reseach aprofundat pentru niciunul din cei terfeliți. Important nu este de cât timp faci online sau ce ai făcut înainte. Toți am început de jos și toți am făcut job-uri de juniori, altfel n-ai cum. Evident că nu mă compar cu mai marii industriei, dar cred că nu e relevant să te uiți la un cont de linkedin că să poți judeca viața profesională a unei persoane. Trebuie să cântărești un pic și ce a făcut efectiv și ce aport a adus în primul rând companiei și în al doilea rând acestei comunități online, cu ce bugete, cum, când și în ce fel...   Așadar, vă rog documentați-vă înainte de orice!

Toată viața învățam câte ceva nou și toată viața ne descoperim pe noi înșine și pe cei ce ne înconjoară. La vârstă de 28 de ani și jumătate încă descopăr pasiuni ascunse. Pasiuni care au stat după cortină ani de zile și pe care nu le-am exploatat neștiind de existența lor. Să va dau câteva exemple descoperite recent: 1. Scrisul. Deși gândul de a-mi deschide un blog în care să-mi aștern gândurile pe niște pagini care nu vor îngălbeni niciodată, mă bate de ceva timp și faptul că acum ceva timp, mai pe la vârstă adolescenței, am mai cochetat cu scrisul, nu m-am gândit că aș putea să fac din asta o pasiune sau chiar un mod de exprimare. Mai mult, n-am crezut că pot așterne coerent propoziții care să facă sens.   2. Decor interior. Cu acest lucru chiar n-am cocheat. Mi-am dat seama când ne-am mutat în noul nostru apartament. Am descoperit dintr-o curiozitate prostească de a sta și cerceta vecinii. Imaginați-vă: eu stând pe întuneric, cu binoclu la ochi, urmărind mișcările de după

Am participat ieri la NetCamp, o conferința despre internet, noi posibilități, start-up-uri, idei noi de promovare etc. Multinaționala la care lucrez este sponsor încă de la apariția acestei conferințe, an de an susținând câteva conferințe organizate de Cristi Manafu. Trebuie să menționez incă de la început că n-am stat până la sfârșit, ci doar la prima parte a conferinței, asta că să înțelegeți că feedback-ul este în concordanță cu timpul petrecut :-). De obicei sunt foarte încântată să aud oameni de succes, mai mult sau mai puțin, și să absorb sfaturile constructive. Și mai e un lucru pe care îl apreciez foarte mult, oamenii care pot vorbi în public fără niciun pic de stres și cu o lejeritate înnăscută. Eu știu că nu e înnăscută ci lucrată, dar sună bine să spui așa :-). Ei bine prima parte a zilei a avut un vibe foarte negativ, Marius Ghenea, Dragoș Manac, Călin Fusu și Antonio Eram au transmis un mesaj foarte clar: you will FAIL. Cât de încurajator!!! Acum chiar că o s

00:30...mirosul lui...ticăitul ceasului...torsul lui Cookie...the best...  După o zi tumultoasă, după decizii nu foarte încurajatoare, după stresul constant, după discuţii interminabile, după toate astea ce poate fi mai bun decât un pahar de vin şi...00:30...   Aşadar, noapte bună :-)! 

Dragilor, ce se întâmplă cu reclamele făcute la noi? Ce se întâmplă cu publicitatea românească. De multe ori am fost foarte mândră de spoturile și campaniile făcute la noi, dar parcă în ultimul timp văd din ce în ce mai multe reclame proaste și foarte proaste...   Câteva exemple:   1. Vodafone cu Mega... Retina mea este total avariată de acei copii care dansează ca niște păpuși din filmele de groază... Ce vrea să ne transmită? Că vrea CRBL copii sau... chiar nu înțeleg. Iar imaginile cu copiii dansând este...no comment   2. Eugenia...Originală pentru emoții originale... Ok, am înțeles originală, originală, dar ce caută copiii aceia într-o situație cu tentă ușor sexuală, au 12 ani... Ea ușor machiata, el ușor stingher, după ea ușor mai îndrăzneață, după...se întâmplă, o imagine ruptă din "9 săptămâni și jumătate"... Ce transmite? Va rog să răspundeți voi...   3. Catena - farmacia tuturor românilor. Cum e posibil ca un om de marketing să aprobe așa ceva. Va rog

Acum câteva zile nu m-am simțit foarte bine. De fapt nu m-am mai simțit atât de rău de prin liceu. Și tot acest rău, într-o dimineață târzie de luni, mi-a adus aminte de trăiri și amintiri din epocă de glorie a liceului. Și nu, n-am să vă vorbesc de amintiri din liceu, ci de dorul de casa părintească.   Știu că sună a clișeu, dar chiar pentru câteva momente mi-am adus aminte de serile comune, banale, dar cu atâta greutate în galantarul amintirilor din casa părintească.    Partea I: tata . Într-o seară normală tata se uita la un meci de fotbal, poate chiar 2-3, programul fiind foarte bine stabilit încă de dimineață. La momentul startului totul era foarte bine pus la punct: fotoliul așezat în poziție corespunzătoare, cafeaua aburindă pe măsuță, țigările și scrumiera în vecinătatea dreaptă a fotoliului împreună cu un pahar gol în care urma să-și pregătească tacticos un șpriț, evident sticlele cu pricina se aflau la îndemâna mâinii stângi. Și printre toate aceste activități aten

Superb! De la străduțele mici cu clădiri de la 1800-1900, pline de flori, statuile maiestoase din piațetele minuscule până la grandioasele catedrale, piața San Piedro, Basillica, priveliștea din cupolă, arhaicul Colosseum și gigantele forumuri. Într-un cuvânt: Roma.    Un oraș superb cu un aer vechi de vreo 3.000 de ani. Când te afli lângă o istorie atât de veche îți dai seama cât de mic și insignifiant poți fi. Pe de altă parte realizezi ce a putut să facă un popor acum mii de ani și ce a putut să construiască și pe de altă parte cum o parte din populația globului avea orașe de milioane de oameni, iar alții trăiau în peșteri și aprindeau focul cu cremene. Din păcate și acum există aceleași discrepanțe între populațiile globului...numai că acum noi nu mai facem parte din cea de-a doua categorie...    O altă idee m-a năpădit când am intrat în mărețul Colosseum. Un anfiteatru de 55.000 de oameni care veneau să vadă sânge...și cum se omorau sclavii între ei...   Şi cred că ar mai fi

  Ne-am cunoscut în clasa a IV a, când s-a mutat la Liceul Cervantes la clasa învăţătoarei Anca Haiduc unde și eu eram elevă. N-am să uit părul ei luuuuung, de un blond auriu prins într-o coadă împletită, îmbujorată, cu ochii mari și albaștri, timidă și sfioasă. De atunci au trecut 18 ani, o mulțime de ani, de amintiri, de trăiri, de plânsete, de râsete și de bucurii. Mulți ani am fost cele mai bune prietene, am stat în aceeași bancă, am mers la aceeași facultate, am fost în aceeași grupă. Mulți ani! În acest moment nu mai suntem cele mai bune prietene, dar suntem în același grup de prieteni. Nu mai vorbim zilnic la telefon, nu ne mai povestim vrute și nevrute, nu mai plângem una pe umărul celeilalte. Asta e, viață merge înainte. Stând și așteptând telefonul, multe sentimente m-au încercat. De la amintirile când chiuleam împreună, când ne-au prins fumând în spatele școlii, când am fost la directoare în birou, când ne machiam pe ascuns, când ne plăcea de aceeași băieți, când

 Ca o continoare la postul trecut, nu mă pot abține să nu comentez profesionalismul jurnaliștilor din această țara. Nu numai că vânează orice bârfă și orice femeie dezbrăcată, mai sunt și lipsiți de cel mai elementar bun simț. Cineva din cadrul companiei Nokia sau a autorităților a furnizat toate salariile angajaților, iar un deștept de jurnalist de la Cluj a publicat liste întregi de salarii, care evident sunt confidențiale. După care evident că și un ziar de București a preluat. Am și eu o întrebare: ce obține/obțin cu asta? Aș vrea să-mi explice și mie...mintea mea îngustă nu înțelege... Și pe lângă toate astea sunt și comentariile care vin tot de la același tip de oameni care nu înțeleg nici măcar 1% din economie, politică monetară și să nu mai zic de de alte domenii economice și financiare; și mai au tupeul să judece oamenii fără să-i cunoască...    Rușine!     Aș vrea să adaug și o parte pozitivă pe care am observat-o: bloggerii și twitteristi dau dovadă de mult mai mult tact

Dragilor, am realizat cu stupoare că suntem un popor care nu poate gândi, nu că nu vrea, ci nu poate. Credem tot ce ne zice mass media cumpărată de politicenii care se luptă pentru putere. Mă întreb de ce mama naibiului se mai luptă, bani nu mai sunt și suntem îndatoraţi până peste cap, cam încă 20 de ani de cap de vacă furajată. Ieri Nokia a anunțat intenția de a închide fabrica de la Cluj din motive enumerate în comunicatul de presă :-), nu intru în detalii. Cert este că a început o nevralgie care s-a întins că o plasă de păianjen în toate colțurile neuronale ale acestei țări. Evident toate discuțiile și speculatiile duc către politică: e devină Boc, ba nu, Tăriceanu, ba nu, Băsescu; ba e PDL-ul, el era la putere; ba primaru', ba mama primarului și cu toată familia lui Băsescu. Oameni buni când noi stăm și îi acuzăm și pe unii și pe alții 2.000 de oameni rămân fără un loc de muncă stabil iar PIB-ul României sărăcește cu 1% (ceea ce este foarte mult). Și tot în acest timp și

Cred că subiectul pe care îl abordez azi este unul destul de discuat în secolul XXI. Dar în România, îmi permit să spun, că este diferit şi total ieşit din context. Manageriţele din România sunt foarte diferite de cele din vestul Europei. Nu zic că e uşor să ajungi Director Executiv în ţara noastră ca femeie, dar mi se pare că e un sacrificiu pe care nu mi l-aş asuma.      Am întâlnit femei managerite care n-au viaţă privată şi care stau până la 11 noaptea la birou şi au pretenţia ca şi echipa să stea până la ora aia sau chiar mai mult. N-au copii şi nici tu nu trebuie să ai, la ce-ţi trebuie! N-au viaţă sexuală şi sunt nervoase tot timpul, de ce să avem nevoie de bărbaţi, suntem femei independente. Ei...şi de aici începe dramă emoţională prin care trec o grămadă de oameni care au astfel de şefe. Dragele mele feministe fără viaţă, angajaţi-va în echipă fete/băieţi cu acelaşi tel în viaţă: munca înnobilează!      Şi pe lângă faptul că stau până târziu în noapte la serviciu,

Ei bine aşa cum descrie şi titlul postului, am fost copilot de raliu :-). Pentru 5 minute pe circuitul de la Ciolpani, pe traseu de macadam, am trăit o experienţă cât se poate de interesantă. Am fost copilot pentru echipa Napoca Rally Acadamy, într-un Mitsubishi Evo. Şi am avut plăcerea sa fiu în dreapta pilotului Bogdan Marişca (care este şi un om extraordinar). Experienţa este senzaţională, curbe cu 60 la oră în derapaj cu frâna de mână, praf în spate, tot tacâmul :-), eu toată un zâmbet. Dar supriza am avut-o când m-am văzut pe filmuleţ, faţa mea exprima totul. Faţă de copil care are cea mai "mişto" jucărie şi nimeni şi nimic nu-i poate distrage atenţia. Vă rog sa analizaţi cu atenţie poza: Mitsubishi Evo de raliu: Aşadar, dacă aveţi ocazia n-o rataţi!

De multe ori ma gândesc cum se desfăşoară relaţiile între clienţi şi agenţii. Tot ce aud în jurul meu este: "clientul este nebun şi imi cere de pe azi pe azi un proiect" sau "agenţia este incompetentă, îi cer ceva şi vine cu altceva". Am o prietenă care lucrează la o agenţie de trade marketing şi tot timpul se plânge de clienţii pe care îi are în coordonare sau despre colaboratori care nu fac nimic cum trebuie. Eu, în calitate de client, am trei agenţii in coordonare, una de digital creative şi management, una de media buying şi una de PR/SM. Mai exact am patru oameni la digital, un om la buying şi un om la PR/SM. Dar subiectul îmi este cumva străin. Am avut parte de oameni incompetenţi când mă ocupam de print, dar nu eram "manager" :-), aşa că nu aveam prea multe de spus. Cert este că toţi dau vina unii pe alţii, când toate aceste conflicte se datorează nepotrivirii de caracter dintre cele două persoane colaboratoare. Ştiu că sună ca la divorţ, dar a

În acest week-end a fost ziua celui fară de care n-aş putea trăi (cu greutate, nu? :-p). Ei bine aşteptam cu nerăbdare această zi, mai ales că am planuit de vreo şase luni ce să-i cumpăr. Şi nu numai că am plănuit, dar am şi strâns bani :-D. Fiind o persoană pasionată de tehnologie, care stă ore în şir pe forumuri că să citească review-uri şi comparaţii între produse, evident că este şi un cumpărător înfocat. Cum prinde ocazia cum mai achiziţionează câte ceva care se bagă în priză :-). Acestea fiind doar o mică descriere a pasiunii pentru fire şi prize ;-). Şi nu numai că este pasionat de prize, este pasionat şi de jocurile pe calculator, console etc. Acum nu vreau să vă faceţi o impresie greşită, are şi multe alte pasiuni şi nici nu-şi petrece 90% din timpul său în faţa unui joc, dar ştiţi cum, e mai bine să aibă astfel de pasiuni decât altele :-p. Conform descrierii de mai sus, atunci când bugetele familiei sunt de austeritate, ce poate fi mai frumos decât să-i cumperi persoanei

Cu cât înaintezi în vârstă am impresia că deciziile pe care trebuie să le ei sunt din ce în ce mai dificile. Pui in balanţă mult mai multe lucruri decât la vârsta maginifică de 20 de ani. Nu te mai poţi arunca cu capul înainte zicând "Ce-o fi, o fi!".  Parcă şi deciziile sunt de altă natură şi nu le poţi lua de una singură. Evident e bine că Jumatatea Mea este lângă mine şi mă poate ajuta în deciziile grele, dar tot greu este şi tot te răsuceşti de pe o parte pe alta toată noaptea, dacă e ok sau nu, să accepţi să faci voluntar o poziţie regională pe langă job-ul de zi cu zi. Şi credeţi-mă că nu este o decizie uşoară (mai ales pentru că este voluntară ). Pe lângă decizia în sine, care evident că şeful ţi-o pune pe tavă ca o oportunitate nemaîntâlnită şi excepţională, trebuie să intri şi în jocul politic. Şi credeţi-mă că nu e uşor să faci politică. Am început să-mi dau seama că nu e uşor să fii politician! (e greu de crezut :-p). Ei bine mai sunt şi genul care nu

Uneori mă întreb de ce noi femeile facem atâtea compromisuri când vine vorba de modul în care arătăm.  Când eram mai prin liceu eram convinsă că o facem pentru băieţi. Cu cât erai mai slabă, mai draguţă, cu cât purtai un decolteu mai mare şi veneai cu umerii goi, cu cât aveai picioare lungi şi fuste scurte cu atât baieţii din clasa a12a te aclamau şi se uitau după tine pe culoarele comuniste pe care defilai în pauză. Ţineai cure, te dădeai cu toate cremele pământului făcute de bunica ca să-ţi dispară coşurile, te vopseai pe ascuns să nu te prindă tata, iar geanta/ghiozdanul tău era plină/plin cu farduri şi creme demachiante, pentru că evident nu te puteai machia acasă şi nici nu puteai veni machiată la tata acasă, aşa că te machiai şi demachiai în lift, pe stradă, în tramvai. Hai că vă sună cunoscut :-).  Iar când un baiat drăguţ pe care îl plăceai îţi propunea să mergeţi împreună la balul bobocilor nu mai ştiai cum să-i convingi pe părinţi, mai ales pe tata, să te lase până m

În două săptămâni alţi doi prieteni din grupul nostru se căsătoresc, Oana si Cosmin. Şi pentru că se poarta şi pe la noi, s-au organizat petreceri de burlaci şi burlăciţe. Evident că separat :-)) Baieţii au hotarat să plece în armată, ca tot nu e obligatorie ;-). Ce s-a întâmplat acolo stays acolo. Pentru că prietena mea dragă, Oana, a avut nişte domnişoare de onoare foarte demne de această poziţie, n-au organizat nimic. Drept urmare m-am oferit să-i organizăm şi ei o petrecere cel puţin la fel de funny, distractivă cum am avut şi noi restul fetelor. O sa mă laud un pic, dar chiar a ieştit foarte bine. Deşi am facut in Bucureşti, ca să vină şi cele 2 mămici to come, a ieşit aşa cum trebuie să iasă o petrecere numai de fete. Nu vă faceţi iluzii ca n-am avut stripări :-).  În primul rând i-am făcut supriză, ei i-am spus că petrecerea este sâmbătă, iar noi ne-am dus vineri peste ea acasă. Împreună cu Raluca am făcut o diversiune. Cert este că nimic nu se compară cu

Am fost saptămâna trecută la cursa de Formula 1 de la Hungaroring!  Cum am ajuns acolo? Foarte simplu, mutinaţionala cunoscută la care lucrez de ceva ani a oferit la 3 dintre noi un mic bonus, pentru o activitate excepţională în prima jumatate a anului :-D, un weekend în 2 la Budapesta şi bilete la cursa de la Hungaroring. Frumos, nu? Aşa aş zice şi eu, dar...despre asta vorbim altă dată :-) Mi-aş începe impresiile din această mini-vacanţă cu cateva cuvinte despe Budapesta. Un oraş curat, frumos, îngrijit, iar locuitorii mult mai civilizaţi ca ai noştri. Comunismul la ei n-a distrus aşa de multe ca la noi şi cred ca sistemul de educatie a fost mult mai bine pus la punct... Dacă ajungeţi la Budapesta vă recomand cu încredere ficat de gâscă sau raţă, este ceva extraordinar de gustos; pregătit în sos de vin şi tras la tigaie cu măr sau portocală ... hmmm ... delicios! Intr-adevăr un pic piperat la preţ, dar o dată trebuie încercat. Duminică la 10.30 am plecat spre c

De ceva timp mă tot gandesc să-mi fac un blog. Întrebările cu răspuns necunoscut sunt "oare am talent la scris", "oare am despre ce să scriu", "oare va citi cineva". M-am tot gândit şi mi-am dat răspunsuri multiple. Niciunul nu a fost convingător :) Cert este că azi am creat pagina de blog cu titlul generic "Just Me". M-am gândit ca aici voi scrie lucruri despre trăirile, experienţele mele, voi scrie despre oameni şi viata corporatistă pe care o duc :). Si mai contează dacă va citi cineva? Nu, contează să mă pot exprima liber, să-mi pot exprima frustrările, să-mi pot exprima bucuriile, să-mi pot exprima pasiunile, să pot vorbi liber, fară ca cineva să judece :) Aşadar, îmi urez singură: "Bun venit!" şi "Spor la scris!"