Just Me

Dragilor, am realizat cu stupoare că suntem un popor care nu poate gândi, nu că nu vrea, ci nu poate. Credem tot ce ne zice mass media cumpărată de politicenii care se luptă pentru putere. Mă întreb de ce mama naibiului se mai luptă, bani nu mai sunt și suntem îndatoraţi până peste cap, cam încă 20 de ani de cap de vacă furajată. Ieri Nokia a anunțat intenția de a închide fabrica de la Cluj din motive enumerate în comunicatul de presă :-), nu intru în detalii. Cert este că a început o nevralgie care s-a întins că o plasă de păianjen în toate colțurile neuronale ale acestei țări. Evident toate discuțiile și speculatiile duc către politică: e devină Boc, ba nu, Tăriceanu, ba nu, Băsescu; ba e PDL-ul, el era la putere; ba primaru', ba mama primarului și cu toată familia lui Băsescu. Oameni buni când noi stăm și îi acuzăm și pe unii și pe alții 2.000 de oameni rămân fără un loc de muncă stabil iar PIB-ul României sărăcește cu 1% (ceea ce este foarte mult). Și tot în acest timp și

Cred că subiectul pe care îl abordez azi este unul destul de discuat în secolul XXI. Dar în România, îmi permit să spun, că este diferit şi total ieşit din context. Manageriţele din România sunt foarte diferite de cele din vestul Europei. Nu zic că e uşor să ajungi Director Executiv în ţara noastră ca femeie, dar mi se pare că e un sacrificiu pe care nu mi l-aş asuma.      Am întâlnit femei managerite care n-au viaţă privată şi care stau până la 11 noaptea la birou şi au pretenţia ca şi echipa să stea până la ora aia sau chiar mai mult. N-au copii şi nici tu nu trebuie să ai, la ce-ţi trebuie! N-au viaţă sexuală şi sunt nervoase tot timpul, de ce să avem nevoie de bărbaţi, suntem femei independente. Ei...şi de aici începe dramă emoţională prin care trec o grămadă de oameni care au astfel de şefe. Dragele mele feministe fără viaţă, angajaţi-va în echipă fete/băieţi cu acelaşi tel în viaţă: munca înnobilează!      Şi pe lângă faptul că stau până târziu în noapte la serviciu,

Ei bine aşa cum descrie şi titlul postului, am fost copilot de raliu :-). Pentru 5 minute pe circuitul de la Ciolpani, pe traseu de macadam, am trăit o experienţă cât se poate de interesantă. Am fost copilot pentru echipa Napoca Rally Acadamy, într-un Mitsubishi Evo. Şi am avut plăcerea sa fiu în dreapta pilotului Bogdan Marişca (care este şi un om extraordinar). Experienţa este senzaţională, curbe cu 60 la oră în derapaj cu frâna de mână, praf în spate, tot tacâmul :-), eu toată un zâmbet. Dar supriza am avut-o când m-am văzut pe filmuleţ, faţa mea exprima totul. Faţă de copil care are cea mai "mişto" jucărie şi nimeni şi nimic nu-i poate distrage atenţia. Vă rog sa analizaţi cu atenţie poza: Mitsubishi Evo de raliu: Aşadar, dacă aveţi ocazia n-o rataţi!

De multe ori ma gândesc cum se desfăşoară relaţiile între clienţi şi agenţii. Tot ce aud în jurul meu este: "clientul este nebun şi imi cere de pe azi pe azi un proiect" sau "agenţia este incompetentă, îi cer ceva şi vine cu altceva". Am o prietenă care lucrează la o agenţie de trade marketing şi tot timpul se plânge de clienţii pe care îi are în coordonare sau despre colaboratori care nu fac nimic cum trebuie. Eu, în calitate de client, am trei agenţii in coordonare, una de digital creative şi management, una de media buying şi una de PR/SM. Mai exact am patru oameni la digital, un om la buying şi un om la PR/SM. Dar subiectul îmi este cumva străin. Am avut parte de oameni incompetenţi când mă ocupam de print, dar nu eram "manager" :-), aşa că nu aveam prea multe de spus. Cert este că toţi dau vina unii pe alţii, când toate aceste conflicte se datorează nepotrivirii de caracter dintre cele două persoane colaboratoare. Ştiu că sună ca la divorţ, dar a