Trăiri din copilărie

Acum câteva zile nu m-am simțit foarte bine. De fapt nu m-am mai simțit atât de rău de prin liceu. Și tot acest rău, într-o dimineață târzie de luni, mi-a adus aminte de trăiri și amintiri din epocă de glorie a liceului. Și nu, n-am să vă vorbesc de amintiri din liceu, ci de dorul de casa părintească.

 

Știu că sună a clișeu, dar chiar pentru câteva momente mi-am adus aminte de serile comune, banale, dar cu atâta greutate în galantarul amintirilor din casa părintească. 

 

Partea I: tata. Într-o seară normală tata se uita la un meci de fotbal, poate chiar 2-3, programul fiind foarte bine stabilit încă de dimineață. La momentul startului totul era foarte bine pus la punct: fotoliul așezat în poziție corespunzătoare, cafeaua aburindă pe măsuță, țigările și scrumiera în vecinătatea dreaptă a fotoliului împreună cu un pahar gol în care urma să-și pregătească tacticos un șpriț, evident sticlele cu pricina se aflau la îndemâna mâinii stângi. Și printre toate aceste activități atent selecționate, se exterioriza vocal la fiecare fază incendiară, de mai avea puțin și trezea tot cartierul, blocul nu dormea sigur :-). Și pentru că eu nu puteam lipsi din peisaj, aveam obiceiul de a trece intenționat prin fața televizorului cu încetinitorul, de câte ori prindeam ocazia, pentru propriul amuzament și pentru șicanele constante dintre noi, cu titlu de glumă, pe care le făceam încă de pe la vârstă fragedă.

 

Partea II: mama. Tot în acea seară foarte bine stabilită de tata, mama împreună cu mine nu aveam de ales decât să ne uităm la televizor în dormitor. Nu că ne displăcea faptul că stăteam comede, întinse în pat, cât mama nu avea cum să fumeze (pasiunea ei de când o știu :-P). Ei bine și programul mamei era foarte bine stabilit tot din timp, iar eu nu prea aveam multe de spus în stabilirea titlurilor de filme sau seriale difuzate în seara cu pricina. Norocul meu era faptul că avem gusturi similare. Filmele nu puteau fi decât din categoria: polițiste, drame și rareori comedii romantice, filme la care mai și plângeam, deși amândouă ne abțineam, mama fiind femeia puternică, iar eu pentru a nu părea mai prejos și o smiorcăită (altfel aș fi plâns de mama focului). Și ritualul nostru nu se sfârșește aici, ci cu mine stând cu capul pe pieptul ei, iar ea făcând-mi în cap (pasiunea mea de când mă știe :-P). Și starea de relaxare, și parfumul mamei, pe care numai ea îl are, și fără griji...

 

Pentru moment am simțit că durerea mă lasă și că simt parfumul mamei...

 

Așadar, e bine să ne amintim de casa părintească!