Postări

Descoperiri târzii

Toată viața învățam câte ceva nou și toată viața ne descoperim pe noi înșine și pe cei ce ne înconjoară. La vârstă de 28 de ani și jumătate încă descopăr pasiuni ascunse. Pasiuni care au stat după cortină ani de zile și pe care nu le-am exploatat neștiind de existența lor. Să va dau câteva exemple descoperite recent: 1. Scrisul. Deși gândul de a-mi deschide un blog în care să-mi aștern gândurile pe niște pagini care nu vor îngălbeni niciodată, mă bate de ceva timp și faptul că acum ceva timp, mai pe la vârstă adolescenței, am mai cochetat cu scrisul, nu m-am gândit că aș putea să fac din asta o pasiune sau chiar un mod de exprimare. Mai mult, n-am crezut că pot așterne coerent propoziții care să facă sens.   2. Decor interior. Cu acest lucru chiar n-am cocheat. Mi-am dat seama când ne-am mutat în noul nostru apartament. Am descoperit dintr-o curiozitate prostească de a sta și cerceta vecinii. Imaginați-vă: eu stând pe întuneric, cu binoclu la ochi, urmărind mișcările de ...

Antreprenoriat

Am participat ieri la NetCamp, o conferința despre internet, noi posibilități, start-up-uri, idei noi de promovare etc. Multinaționala la care lucrez este sponsor încă de la apariția acestei conferințe, an de an susținând câteva conferințe organizate de Cristi Manafu. Trebuie să menționez incă de la început că n-am stat până la sfârșit, ci doar la prima parte a conferinței, asta că să înțelegeți că feedback-ul este în concordanță cu timpul petrecut :-). De obicei sunt foarte încântată să aud oameni de succes, mai mult sau mai puțin, și să absorb sfaturile constructive. Și mai e un lucru pe care îl apreciez foarte mult, oamenii care pot vorbi în public fără niciun pic de stres și cu o lejeritate înnăscută. Eu știu că nu e înnăscută ci lucrată, dar sună bine să spui așa :-). Ei bine prima parte a zilei a avut un vibe foarte negativ, Marius Ghenea, Dragoș Manac, Călin Fusu și Antonio Eram au transmis un mesaj foarte clar: you will FAIL. Cât de încurajator!!! Acum chiar că o s...

Da...

00:30...mirosul lui...ticăitul ceasului...torsul lui Cookie...the best...  După o zi tumultoasă, după decizii nu foarte încurajatoare, după stresul constant, după discuţii interminabile, după toate astea ce poate fi mai bun decât un pahar de vin şi...00:30...   Aşadar, noapte bună :-)! 

Publicitate

Dragilor, ce se întâmplă cu reclamele făcute la noi? Ce se întâmplă cu publicitatea românească. De multe ori am fost foarte mândră de spoturile și campaniile făcute la noi, dar parcă în ultimul timp văd din ce în ce mai multe reclame proaste și foarte proaste...   Câteva exemple:   1. Vodafone cu Mega... Retina mea este total avariată de acei copii care dansează ca niște păpuși din filmele de groază... Ce vrea să ne transmită? Că vrea CRBL copii sau... chiar nu înțeleg. Iar imaginile cu copiii dansând este...no comment   2. Eugenia...Originală pentru emoții originale... Ok, am înțeles originală, originală, dar ce caută copiii aceia într-o situație cu tentă ușor sexuală, au 12 ani... Ea ușor machiata, el ușor stingher, după ea ușor mai îndrăzneață, după...se întâmplă, o imagine ruptă din "9 săptămâni și jumătate"... Ce transmite? Va rog să răspundeți voi...   3. Catena - farmacia tuturor românilor. Cum e posibil ca un om de marketing să aprobe așa cev...

Trăiri din copilărie

Acum câteva zile nu m-am simțit foarte bine. De fapt nu m-am mai simțit atât de rău de prin liceu. Și tot acest rău, într-o dimineață târzie de luni, mi-a adus aminte de trăiri și amintiri din epocă de glorie a liceului. Și nu, n-am să vă vorbesc de amintiri din liceu, ci de dorul de casa părintească.   Știu că sună a clișeu, dar chiar pentru câteva momente mi-am adus aminte de serile comune, banale, dar cu atâta greutate în galantarul amintirilor din casa părintească.    Partea I: tata . Într-o seară normală tata se uita la un meci de fotbal, poate chiar 2-3, programul fiind foarte bine stabilit încă de dimineață. La momentul startului totul era foarte bine pus la punct: fotoliul așezat în poziție corespunzătoare, cafeaua aburindă pe măsuță, țigările și scrumiera în vecinătatea dreaptă a fotoliului împreună cu un pahar gol în care urma să-și pregătească tacticos un șpriț, evident sticlele cu pricina se aflau la îndemâna mâinii stângi. Și printre toate aceste a...

Oraş vechi de mii de ani

Superb! De la străduțele mici cu clădiri de la 1800-1900, pline de flori, statuile maiestoase din piațetele minuscule până la grandioasele catedrale, piața San Piedro, Basillica, priveliștea din cupolă, arhaicul Colosseum și gigantele forumuri. Într-un cuvânt: Roma.    Un oraș superb cu un aer vechi de vreo 3.000 de ani. Când te afli lângă o istorie atât de veche îți dai seama cât de mic și insignifiant poți fi. Pe de altă parte realizezi ce a putut să facă un popor acum mii de ani și ce a putut să construiască și pe de altă parte cum o parte din populația globului avea orașe de milioane de oameni, iar alții trăiau în peșteri și aprindeau focul cu cremene. Din păcate și acum există aceleași discrepanțe între populațiile globului...numai că acum noi nu mai facem parte din cea de-a doua categorie...    O altă idee m-a năpădit când am intrat în mărețul Colosseum. Un anfiteatru de 55.000 de oameni care veneau să vadă sânge...și cum se omorau sclavii între ei... ...

Sentimente

  Ne-am cunoscut în clasa a IV a, când s-a mutat la Liceul Cervantes la clasa învăţătoarei Anca Haiduc unde și eu eram elevă. N-am să uit părul ei luuuuung, de un blond auriu prins într-o coadă împletită, îmbujorată, cu ochii mari și albaștri, timidă și sfioasă. De atunci au trecut 18 ani, o mulțime de ani, de amintiri, de trăiri, de plânsete, de râsete și de bucurii. Mulți ani am fost cele mai bune prietene, am stat în aceeași bancă, am mers la aceeași facultate, am fost în aceeași grupă. Mulți ani! În acest moment nu mai suntem cele mai bune prietene, dar suntem în același grup de prieteni. Nu mai vorbim zilnic la telefon, nu ne mai povestim vrute și nevrute, nu mai plângem una pe umărul celeilalte. Asta e, viață merge înainte. Stând și așteptând telefonul, multe sentimente m-au încercat. De la amintirile când chiuleam împreună, când ne-au prins fumând în spatele școlii, când am fost la directoare în birou, când ne machiam pe ascuns, când ne plăcea de aceeași băieți, c...