Just Me

Dragilor, am realizat cu stupoare că suntem un popor care nu poate gândi, nu că nu vrea, ci nu poate. Credem tot ce ne zice mass media cumpărată de politicenii care se luptă pentru putere. Mă întreb de ce mama naibiului se mai luptă, bani nu mai sunt și suntem îndatoraţi până peste cap, cam încă 20 de ani de cap de vacă furajată. Ieri Nokia a anunțat intenția de a închide fabrica de la Cluj din motive enumerate în comunicatul de presă :-), nu intru în detalii. Cert este că a început o nevralgie care s-a întins că o plasă de păianjen în toate colțurile neuronale ale acestei țări. Evident toate discuțiile și speculatiile duc către politică: e devină Boc, ba nu, Tăriceanu, ba nu, Băsescu; ba e PDL-ul, el era la putere; ba primaru', ba mama primarului și cu toată familia lui Băsescu. Oameni buni când noi stăm și îi acuzăm și pe unii și pe alții 2.000 de oameni rămân fără un loc de muncă stabil iar PIB-ul României sărăcește cu 1% (ceea ce este foarte mult). Și tot în acest timp și ...

Cred că subiectul pe care îl abordez azi este unul destul de discuat în secolul XXI. Dar în România, îmi permit să spun, că este diferit şi total ieşit din context. Manageriţele din România sunt foarte diferite de cele din vestul Europei. Nu zic că e uşor să ajungi Director Executiv în ţara noastră ca femeie, dar mi se pare că e un sacrificiu pe care nu mi l-aş asuma.      Am întâlnit femei managerite care n-au viaţă privată şi care stau până la 11 noaptea la birou şi au pretenţia ca şi echipa să stea până la ora aia sau chiar mai mult. N-au copii şi nici tu nu trebuie să ai, la ce-ţi trebuie! N-au viaţă sexuală şi sunt nervoase tot timpul, de ce să avem nevoie de bărbaţi, suntem femei independente. Ei...şi de aici începe dramă emoţională prin care trec o grămadă de oameni care au astfel de şefe. Dragele mele feministe fără viaţă, angajaţi-va în echipă fete/băieţi cu acelaşi tel în viaţă: munca înnobilează!      Şi pe lângă faptul că stau până ...

Ei bine aşa cum descrie şi titlul postului, am fost copilot de raliu :-). Pentru 5 minute pe circuitul de la Ciolpani, pe traseu de macadam, am trăit o experienţă cât se poate de interesantă. Am fost copilot pentru echipa Napoca Rally Acadamy, într-un Mitsubishi Evo. Şi am avut plăcerea sa fiu în dreapta pilotului Bogdan Marişca (care este şi un om extraordinar). Experienţa este senzaţională, curbe cu 60 la oră în derapaj cu frâna de mână, praf în spate, tot tacâmul :-), eu toată un zâmbet. Dar supriza am avut-o când m-am văzut pe filmuleţ, faţa mea exprima totul. Faţă de copil care are cea mai "mişto" jucărie şi nimeni şi nimic nu-i poate distrage atenţia. Vă rog sa analizaţi cu atenţie poza: Mitsubishi Evo de raliu: Aşadar, dacă aveţi ocazia n-o rataţi!

De multe ori ma gândesc cum se desfăşoară relaţiile între clienţi şi agenţii. Tot ce aud în jurul meu este: "clientul este nebun şi imi cere de pe azi pe azi un proiect" sau "agenţia este incompetentă, îi cer ceva şi vine cu altceva". Am o prietenă care lucrează la o agenţie de trade marketing şi tot timpul se plânge de clienţii pe care îi are în coordonare sau despre colaboratori care nu fac nimic cum trebuie. Eu, în calitate de client, am trei agenţii in coordonare, una de digital creative şi management, una de media buying şi una de PR/SM. Mai exact am patru oameni la digital, un om la buying şi un om la PR/SM. Dar subiectul îmi este cumva străin. Am avut parte de oameni incompetenţi când mă ocupam de print, dar nu eram "manager" :-), aşa că nu aveam prea multe de spus. Cert este că toţi dau vina unii pe alţii, când toate aceste conflicte se datorează nepotrivirii de caracter dintre cele două persoane colaboratoare. Ştiu că sună ca la divorţ, dar a...

În acest week-end a fost ziua celui fară de care n-aş putea trăi (cu greutate, nu? :-p). Ei bine aşteptam cu nerăbdare această zi, mai ales că am planuit de vreo şase luni ce să-i cumpăr. Şi nu numai că am plănuit, dar am şi strâns bani :-D. Fiind o persoană pasionată de tehnologie, care stă ore în şir pe forumuri că să citească review-uri şi comparaţii între produse, evident că este şi un cumpărător înfocat. Cum prinde ocazia cum mai achiziţionează câte ceva care se bagă în priză :-). Acestea fiind doar o mică descriere a pasiunii pentru fire şi prize ;-). Şi nu numai că este pasionat de prize, este pasionat şi de jocurile pe calculator, console etc. Acum nu vreau să vă faceţi o impresie greşită, are şi multe alte pasiuni şi nici nu-şi petrece 90% din timpul său în faţa unui joc, dar ştiţi cum, e mai bine să aibă astfel de pasiuni decât altele :-p. Conform descrierii de mai sus, atunci când bugetele familiei sunt de austeritate, ce poate fi mai frumos decât să-i cumperi persoanei ...

Cu cât înaintezi în vârstă am impresia că deciziile pe care trebuie să le ei sunt din ce în ce mai dificile. Pui in balanţă mult mai multe lucruri decât la vârsta maginifică de 20 de ani. Nu te mai poţi arunca cu capul înainte zicând "Ce-o fi, o fi!".  Parcă şi deciziile sunt de altă natură şi nu le poţi lua de una singură. Evident e bine că Jumatatea Mea este lângă mine şi mă poate ajuta în deciziile grele, dar tot greu este şi tot te răsuceşti de pe o parte pe alta toată noaptea, dacă e ok sau nu, să accepţi să faci voluntar o poziţie regională pe langă job-ul de zi cu zi. Şi credeţi-mă că nu este o decizie uşoară (mai ales pentru că este voluntară ). Pe lângă decizia în sine, care evident că şeful ţi-o pune pe tavă ca o oportunitate nemaîntâlnită şi excepţională, trebuie să intri şi în jocul politic. Şi credeţi-mă că nu e uşor să faci politică. Am început să-mi dau seama că nu e uşor să fii politician! (e greu de crezut :-p). Ei bine mai sunt şi genul care nu ...

Uneori mă întreb de ce noi femeile facem atâtea compromisuri când vine vorba de modul în care arătăm.  Când eram mai prin liceu eram convinsă că o facem pentru băieţi. Cu cât erai mai slabă, mai draguţă, cu cât purtai un decolteu mai mare şi veneai cu umerii goi, cu cât aveai picioare lungi şi fuste scurte cu atât baieţii din clasa a12a te aclamau şi se uitau după tine pe culoarele comuniste pe care defilai în pauză. Ţineai cure, te dădeai cu toate cremele pământului făcute de bunica ca să-ţi dispară coşurile, te vopseai pe ascuns să nu te prindă tata, iar geanta/ghiozdanul tău era plină/plin cu farduri şi creme demachiante, pentru că evident nu te puteai machia acasă şi nici nu puteai veni machiată la tata acasă, aşa că te machiai şi demachiai în lift, pe stradă, în tramvai. Hai că vă sună cunoscut :-).  Iar când un baiat drăguţ pe care îl plăceai îţi propunea să mergeţi împreună la balul bobocilor nu mai ştiai cum să-i convingi pe părinţi, mai ales pe tata, să te la...